21:50 Antrenorul Cojocaru, optimist și după ultimul EȘEC. ”Avem planuri frumoase. Vom face o adevărată echipă!”

single 08/12/2019 | 0 Comentarii

Pandurii Târgu-Jiu a pierdut, sâmbătă, în prelungiri, minutul 90+7, pe terenul lui ASU Poli, cu 1-0, după un penalty. Antrenorul Călin Cojocaru a declarat, însă, pentru liga2.prosport.ro, că e mândru de elevii săi şi că este optimist că banii vor veni la club, prin executarea silită a acţionarilor care nu şi-au mai plătit cotizaţiile de ani buni.

”Un meci foarte greu, am întâlnit o echipă foarte bună, pe val. Vine după o serie foarte bună. Noi venim după multe nereuşite. Dar încet-încet, cum am spus şi dăţile trecute, începem să arătăm mai echipă. Astăzi, din păcate pentru noi, ne-au lipsit aproape şapte jucători. Am avut în lot foarte mulţi jucători de 2001-2002, care sunt la primul meci în Liga 2. Au muncit, se pregătesc cu noi. I-am luat aproape de când am ajuns eu de o lună la Târgu-Jiu. Cred că se vede că au calitate. Dar trebuie să muncim mult şi se vor vedea rezultatele. Astăzi noi am stat într-adevăr foarte mult defensiv, ştiam ce joacă Poli, şi speram să-i prindem pe contre. Din păcate, am pierdut în minutul 97, când arbitrul a arătat cinci minute de prelungiri sau patru şi am luat gol în minutul 97. Deci, pentru mine, astăzi, băieţii nu au pierdut. Astăzi, într-adevăr, am câştigat o echipă. Am văzut dăruire, am văzut ambiţie şi au făcut ceea ce le-am cerut, asta e cel mai important. Nu am fost aşa periculoşi pe faza ofensivă, pentru că la momentul respectiv, atâta pot”, a precizat antrenorul gorjenilor.

Meciul ar fi trebuit să aibă patru minute de prelungire. Au fost însă mai multe, pentru că şi prelungirile au fost întrerupte de o mini-bătaie la marginea terenului. În ”mijlocul” grămezii, pe lângă jucători, a apărut şi delegatul lui Poli, Ciprian Freanţ, care nu este prima dată când reacţionează foarte coleric. Călin Cojocaru îi reproşează arbitrului Voina că nu a lăsat doar patru minute peste cele 90.

”Nu mai are rost să discutăm, când e tensiune…. Aşa e fotbalul. Nu s-a întâmplat mare lucru. De multe ori se întâmplă la fotbal şi arbitrul fluieră. Şi dacă sta unul pe jos, lumea e frustrată. S-a făcut 4 minute, fluieră. Domnul central a considerat că mai trebuie să lase”, a punctat Cojocaru.

După meci, Mihai Cotolan, portarul de la Pandurii, a spart geamul de un avizier de la căminul ce găzduieşte vestiarele, din cauza nervilor.

”Se întâmplă. Nu am văzut ce s-a întâmplat la centru, nu l-am văzut nici când a spart geamul. Sunt fotbalişti, vor să câştige, lucru foarte important pentru mine. Urât era să pierdem cu 5-0 şi să spargă geamul. Dar când au luptat şi şi-au dat viaţa pe teren, se mai întâmplă să ai o descărcare. Îl plătim, asta e dacă s-a întâmplat” a precizat Cojocaru.

Antrenorul gorjenilor este optimist pentru perioada de iarnă.

”Avem planuri frumoase. Vom face o adevărată echipă. Cum a fost la Târgu-Jiu acum trei-patru ani. Încercăm să ne salvăm de la retrogradare. Muncim pentru lucrul acesta, deşi este foarte greu, orice lucru este posibil la fotbal. Nu este diferenţă între echipe. Pandurii are o sentinţă executorie definitivă. Încetul cu încetul, îi execută. Avem de luat de la primărie, de la Complexul Energetic Oltenia, de la Consiliul Judeţean. Adică de la stat. Cam greu să nu aibă bani, să încaseze Pandurii. Muncim, trebuie să construim o echipă, să arătăm forţă, fiindcă se poate. Au avut nişte rezulate mai urâte, acum încet-încet, au crescut. Din păcate pentru mine nu am reuşit să joc cu un 11 cât de cât acelaşi la fiecare meci. A trebuit să schimbe la fiecare meci. Azi mi-au lipsit şapte jucători, Luca, Zuchi, Trancă, pe Rasoveanu l-am lăsat la lot, Şendroiu. Vreo şase-şapte absenţi. Şi am compensat. Cred că nu s-a văzut aşa mare diferenţă între noi şi Poli”, a mai spus Cojocaru.

Cu doar opt puncte acumulate în 21 de etape, Pandurii Târgu Jiu a încheiat anul pe ultimul loc în Liga 2, 19.

Vezi articol pe Radio Infinit

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Sursa media: Radio Infinit

RancaSki

Comenteaza

Trebuie sa fii Inregistrat ca sa poti comenta.

RancaSki